Tristete

Deseori stau si ma intreb: "Oare cineva se gandeste la mine in acest moment? Oare cuiva ii pasa de durerea mea si de singuratea in care ma aflu?" Am vazut atata rautate in lumea asta...chiar si in apropierea mea...atata ura, invidie ce copleseste chiar si cel mai pur suflet...incat m-am facut singura sa cred ca NIMENI e cel care tine la mine. Ca numai singuratatea mea ma poate ajuta sa uit...sa trec peste orice piedica...Eu chiar nu as mai putea suporta...Sunt unele momente in care ma simt ca si cum as fi folosita drept un servetel de catre unii prieteni...ca si cum eu m-as simti super mereu si nu am nicio problema niciodata...dar...eu sunt plina de griji...mereu gasesc cate ceva...chiar si atunci cand ar trebui sa sar in sus de bucurie...Dar asta e. Ar trebui sa ma obisnuiesc ca in unele momente absolut nimeni nu are chef de vorba...si mai ales cu cine CA MINE. Asta nu e un discurs...ci e ca o poveste...si nu ma refer la nimeni tinand'o...pentru ca acum o fac asa ca sa ma consolez eu pe mine...fiindca numai singuratatea si acet blog unde o sa postez cand ma mai simt asa ma fac sa trec peste dar asta doar cateodata...sunt momente in care nu pot trece...si totul e zadarnic. Multi ma urasc ...si nu stiu de ce...nu incetez sa scriu...inca nu m'am consolat suficient. Nu ar trebui sa abuzez...Dar asta oare nu e blogul meu ? Nimeni nu are drepturi mai mari asupra lor...Mereu ma rog sa ploua...Sa fie furtuna pentru ca numai atunci ma linistesc indeajuns...Sunt unele zile in care intr-adevar ma simt bine, ma simt fericita...Nici nu stiu de ce cateodata am un sentiment de nostalgie...Mai mereu sunt asa...mai mereu ma gandesc la persoanele speciale din viata mea...si ma intreb daca ele au facut sau fac la fel in momentele acelea...